Cine cunoaște cât de cât Zalăul, știe că Biblioteca Județeană – Sălaj din centrul municipiului poartă numele poetului și al publicistului „Ioniță Scipione Bădescu”. Dar oare câți își mai amintesc cine a fost acest poet și care e istoria vieții sale?
Ioniță Scipione Bădescu vede lumina lumii pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, mai precis la 15 Mai 1847, în satul Răstolțu Mare, sat al comunei Buciumi, județul Sălaj.
Tatăl său – preotul Bădescu era pe atunci, atât preotul satului Răstolțu Mare, cât și protopop pe toată Valea Almașului.
Fiind născut într-o familie mai înstărită, băiatul Ioniță Scipione, reușește să-și facă studiile în țară (chiar la București) și în străinătate (la Budapesta).
Încă din copilărie avea o mare înclinație înspre poezie și literatură. După terminarea studiilor, Bădescu se întoarce acasă în Ardeal; dar fiindcă Ardealul era pe vremea aceea sub dominația Austro-Ungariei, iar intelectualii nu erau bine văzuți, el pleacă și se stabilește o perioadă de câțiva ani, la București. Mai apoi, se stabilește definitiv în Botoșani.
Este primit în cadrul „Junimii”, cea mai importantă societate a scriitorilor din timpul acela, unde reușește să publice o serie de poezii frumoase, cea mai importantă dintre ele fiind poezia „Trompetele răsună”, poezie din care redăm câteva versuri:
„Trompetele răsună
prin munți și prin câmpii
Românii toți se-adună
cu sutele de mii
Un glas pe toți îi cheamă
e glasul neatârnării
Ei n-au de nimeni teamă
Trăiască Oastea Țării!
Un dor pe toți îi poartă
– să-și vadă iar moșia
Unită, Mare, Mândră
Trăiască România!…”
Pusă mai apoi pe note muzicale, această poezie devine ca un imn pentru toți ostașii români care au luptat în Războiul de Independență, între anii 1877-1878.
Ioniță Scipione Bădescu (fiind contemporani) leagă o strânsă prietenie cu „Luceafărul poeziei românești” – Mihai Eminescu.
În satul Răstolț, mai există și azi câțiva oameni foarte înaintați în vârstă care povestesc (așa cum au auzit și ei de la părinții lor) că, odată pe când a venit acasă, Ioniță Scipione s-a întors însoțit la Răstolțu Mare chiar de poetul și prietenul lui – Eminescu.
Cei doi au rămas în sat câteva zile, timp în care chiar au făcut și un „picnic”, o masă în fața bisericii vechi, biserică de lemn care mai există și azi în mijlocul satului.
După plecarea celor doi, oamenii din Răstolț plantează un tei în amintirea poeților care le-au trecut pragul, tei care se poate vedea și astăzi lângă poarta bisericii vechi.
A existat o vreme, chiar și o semnătură autentică a lui Eminescu, făcută cu acea vizită pe una din cărțile din biserică, dar se pare căci cu timpul aceasta s-a pierdut.
Prietenia celor doi durează până la moartea lui Eminescu. În perioada când acesta era bolnav, prietenul său – Scipione Bădescu, se implică și face un apel de colectă către personalitățile din acea perioadă, reușind să strângă o sumă de bani pentru prietenul său.
După moartea lui Eminescu, la dezvelirea bustului său din Botoșani, Ioniță Scipione Bădescu rostește un frumos discurs în fața mulțimii.
Ioniță se mai întoarce acasă la Răstolțu Mare de puține ori. Ultimele dăți, doar pentru a-și îngropa părinții, ale căror morminte se găsesc și azi în partea de jos, lângă biserica veche, având la căpătâi două cruci mari din piatră.
Poetul Ioniță Scipione Bădescu moare în anul 1904, la Botoșani, la vârsta de doar 57 de ani, unde este și îngropat.
Ca semn de respect și în amintirea lui,
Școala Gimnazială Buciumi (în interiorul căreia se găsește și un bust al lui),
de asemenea și
Biblioteca Județeană Sălaj – Zalău poartă numele lui…
Angela Maxim
Răstolțu Mare
